tort de biscuiți

Tort de biscuiți – rețetă veche

Rețeta de tort de biscuiți este una dintre cele mai vechi rețete pe care le face mama. Îmi aduc aminte cu drag când mă punea să îi așez biscuiții în tavă și eu îi mâncam, sau când mă lăsa să-mi bag nasul în tuciulețul în care făcea crema. Aș putea spune că este una dintre rețetele care îmi amintește de acasă și pentru asta are un loc special în inima mea. Ba chiar parcă are gustul copilăriei.

Mi-am amintit de tortul ăsta acum câteva săptămâni, de fapt a fost un lucru ciudat, pentru că mă gândisem la el câteva zile până când a venit mama cu ideea să îl facem că de câteva zile se tot gândește la el. Și nici măcar nu îl adusesem în discuție …

Nu necesită cine știe ce cunoștințe într-ale bucătăriei (ca de altfel nicio rețete de pe aici), se face extrem de simplu și cu ingrediente puține. Dar se mănâncă la fel de rapid :)) Tortul meu a fost din 4 straturi de biscuiți, fiecare strat având 7×4.  Adică 28 de biscuiți pe strat.

Tort de biscuiți - rețetă veche

Preparare1 min
Timp total1 min

Ingrediente

  • biscuiți – cam 1 kg
  • 5 ouă
  • 500 grame zahăr
  • 10 linguri de lapte
  • 7 linguri de amidon Gustin
  • 500 grame margarină
  • cacao
  • esență de rom

Preparare

  • Pregătim pentru început crema, ca să aibă destul timp să se răcească. Batem ouăle cu zahărul bine de tot, apoi adăugăm laptele, cacaua (după gustul fiecăruia) și amidonul. Punem pe foc (am folosit o „tablă” mai groasă, ca să nu pun direct pe ochiul aragazului) și amestecăm să nu se lipească. În câteva minute se va îngroșa, semn că este gata. Luăm de pe foc, adăugăm margarina și esența de rom după care lăsăm la rece.
  • Urmează să ne ocupăm de biscuiți. Încălzim 500 de ml de lapte, cu atenție să fie doar călduț, nu să frigă că altfel se va face o harcea parcea. Punem puțină esență de rom și înmuiem fiecare biscuite pe ambele părți înainte de a-l așeza în tavă. După ce așezăm primul strat ungem cu un strat generos de cremă (pentru că biscuiții vor absorbi și ei din cremă). La fel procedăm până la final.
  • Deasupra ungem cu cremă și mai departe fiecare face cum dorește. Am văzut mai multe variante, fie cu cacao pudrată, fie lăsat simplu, cu biluțe, sau orice vă trece prin cap. Noi întotdeauna am ornat cu frișcă. 🙂

Notițe

tort de biscuiți
 

Imagini trimise de cititori

Nu există imagini

Ai încercat rețeta "Tort de biscuiți – rețetă veche"? Fă o poză și încarc-o aici!

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *