Go Back

Biscuiți șprițați de casă

Prep Time30 minutes
Cook Time20 minutes

Ingredients

  • 4 ouă
  • 2 pahare zahăr 400 grame (am făcut și cu 350 grame și ies ok)
  • 10 linguri untură 400 grame
  • jumătate pliculeț praf de copt
  • un vârf de linguriță bicarbonat
  • 14 linguri apă
  • aproximativ 1200 grame făină
  • 1 linguriță rasă de sare
  • esență de vanilie
  • zahăr farin (pudră) pentru tăvălit

Instructions

  • Pentru început menționez că am folosit untură în stare solidă. Am pus 400 de grame sau 10 linguri așa cum scrie în ingrediente într-un vas. Am adăugat sarea și am frecat bine bine până ce s-a schimbat total aspectul.
  • Cam așa trebuie să arate:
  • Separat, în alt vas, mixăm zahărul cu ouăle. Își vor dubla, chiar tripla volumul dacă aveți răbdare să mixați în jur de 5-10 minute.
  • Amestecăm apoi cele două compoziții. Eu am pus untura peste ouă și am omogenizat bine. Tot acum punem vanilia, praful de copt și bicarbonatul stins cu oțet. Și apa.
  • Începem să adăugăm făina. Punem întâi 1 kg, însă nu pe tot odată. Omogenizăm puțin câte puțin, ca să ne fie mai ușor. Adăugăm toată făina, însă atenție, în funcție de diferite ingrediente folosite, cantitatea poate varia. Mie mi-au intrat 1.190 grame de făină.
  • Trebuie să obținem un aluat destul de ferm, care să nu fie lipicios atunci când rupem din el.
  • Folosim mașina de tocat și forma specială pentru biscuiți și începem să-i formăm după plac.
  • Îi așezăm în tavă și coacem în cuptorul preîncălzit, timp de 15-20 de minute, însă stați cu ochii pe ei. Eu îi fac în funcție de cum ne place.
  • Avem și iubitori de biscuiți mai crocanți și atunci îi las până prind o culoare mai rumenă pe fund, dar mie îmi plac mai fragezi și atunci nu-i las să prindă decât o culoare ușoară. Cât sunt călduți îi tăvălim prin zahăr farin.
    biscuiți șprițați de casă

Video