Go Back

Prep Time20 minutes
Cook Time25 minutes

Ingredients

  • 9 ouă la temperatura camerei
  • 200 grame zahăr
  • 70 ml ulei 9 linguri
  • coaja de lămâie sau esență după gust
  • 220 grame de făină
  • un praf de sare
  • 160 grame nucă tocată grosier adică nu mărunt
  • 2-3 linguri de zahăr pudră

Instructions

  • Înainte de toate ne pregătim tava (a mea a avut 30×40). O tapetăm cu hârtie de copt, ca să nu mai pierdem timp după. Separăm albușurile de gălbenușuri cu grijă. Albușurile le batem spumă tare cu praful de sare folosind mixerul. Când își triplează volumul adăugăm zahărul și batem în continuare până ce compoziția se întărește și nu cade din bol dacă-l întoarcem.
  • Gălbenușurile le amestecăm cu uleiul pe care-l turnăm în fir subțire. Adăugăm apoi peste bezeaua din albușuri.
  • Aprindem cuptorul.
  • Omogenizăm și dăm deoparte mixerul. Adăugăm și făina și ne ajutăm de lingură ca să o omogenizăm. Facem mișcări largi de jos în sus, ca să nu pierdem tot aerul acumulat în compoziție. Adăugăm esența/ coaja de lămâie și transferăm în tava deja tapetată.
  • După ce am transferat compoziția în tavă, luăm nuca și-o presărăm pe toată suprafața. Cu cât mai bogată în nucă, cu atât mai gustoasă.
    semilună cu nucă
  • Dăm la cuptor pentru 20-25 de minute la foc mediu (sau până trece testul cu scobitoarea). La suprafața va fi ușor crocantă, iar în rest moale și pufoasă. De aroma din bucătărie nici nu mai zic!
  • După ce se răcește, o decupăm cu un cerc din inox sau cu un pahar.
    prăjitură semilună cu nucă
  • Mie mereu îmi revin marginile, acestea fiind primele care dispar pe parcurs ce decupez semilunile. După ce am terminat de decupat pudrăm cu zahăr pudră. Se poate mânca imediat.
    prăjitură semilună cu nucă