Go Back

Diametru tavă rotundă: 26 cm
Cook Time30 mins
Total Time3 hrs

Ingredients

Pentru blat:

  • 10 ouă
  • 12 linguri zahăr
  • 5 linguri ulei
  • 5 linguri apă
  • 7 linguri făină
  • 3 linguri cacao
  • 1 plic praf de copt

Pentru cremă:

  • 300 grame ciocolată cu lapte sau amăruie
  • 100 grame smântână pentru gătit
  • 100 grame unt
  • 200 ml smântână pentru frișcă

Pentru glazură:

  • 100 grame ciocolată amăruie
  • 75 ml lapte
  • 20 grame zahăr
  • 20 grame unt tăiat cubulețe

Pentru sirop:

  • 100 grame zahăr
  • 250 ml apă
  • 2 pliculețe cappuccino
  • esență de rom după gust

Instructions

Preparare blat:

  • Același blat l-am folosit și la rețeta de  tort cu cremă de whisky. Și cred că l-am mai folosit, pentru că de fiecare dată mi-a ieșit perfect. Suficient de înalt pentru a fi tăiat în 3 și tare tare ușor de manevrat.
  • Pentru blat, procedeul e simplu și clasic, de aceea nu voi insista pe detalii. Separăm așadar albușurile de gălbenușuri. Albușurile le batem spumă cu zahărul, apoi le amestecăm cu gălbenușurile (pe care le frecăm cu uleiul și apa înainte). Adăugăm apoi praful de copt, praful de cacao și făina și omogenizăm bine.
  • Turnăm compoziția într-o tavă tapetată. formă rotundă și dăm la cuptor până trece testul scobitorii, sau aproximativ 25 de minute. Scoatem apoi blatul și-l lăsăm să se răcească bine înainte de a-l tăia în 3.

Preparare cremă:

  • Rupem ciocolata bucățele și o topim la bain-marie. Dăm de pe foc și adăugăm smântâna pentru gătit și untul bătut spumă, după care dăm la rece. Între timp batem frișca și când crema de ciocolată s-a răcit o adăugăm și amestecăm bine.

Preparare glazură:

  • Topim ciocolata la bain-marie. Separat, într-o crăticioară, se amestecă laptele, zahărul și lingura de frișcă nebătută și se aduce la punctul de fierbere. Adăugăm untul și amestecăm continuu. Turnăm apoi compoziția lichidă în ciocolata topită și amestecăm până capătă luciu.

Preparare sirop:

  •  Caramelizăm zahărul, apoi turnăm apa (atenție că sare și arde). Lăsăm pe foc până se topește zahărul, apoi punem cele două pliculețe, esența și lăsăm la răcit.
  • Mai departe treaba e simplă. Blatul îl tăiem în 3, pentru că tortul nostru va avea 3 blaturi însiropate și 2 straturi de cremă. Deasupra păstrați puțină cremă, ca să-l ungeți puțin, iar peste va fi turnată glazura. Frișca din decor e opțională, fiecare după imaginație și plăcere.
    tort de ciocolată
  • După o noapte la rece, îl putem felia și ne putem bucura de aroma și gustul tortului de ciocolată!