Batem bine de tot ouăle cu praful de sare și cu zahărul. Trebuie să obținem o compoziție albicioasă, care a crescut în volum. Adăugăm apoi zahărul vanilat, cacaua și făina.
Turnăm compoziția în tava aragazului, nivelăm și coacem în cuptorul preîncălzit aproximativ 15 minute, la foc mediu (180°). Când e gata, scoatem din cuptor și rulăm foaia cât e fierbinte.
Eu am rulat-o direct pe hârtia de copt. Mi s-a lipit puțin blatul, însă n-a fost vreo problemă. Dacă doriți o altă modalitate de rulare, atunci pregătiți un prosop umed, bine stors și scoateți blatul pe el. Pentru a nu se lipi, presărăți pe prosop zahăr. Când scoateți blatul din tavă îl puneți pe prosop, răsturnându-l. Adică să fie cu hârtia de copt în sus. Îndepărtați hârtia și rulați.
Lăsăm blatul la răcit și ne ocupăm de cremă. Batem frișca, pe care am ținut-o la rece până acum. Adăugăm crema de portocale (orange curd) și omogenizăm.
Când blatul s-a răcit de tot, îl desfacem ușor să nu se rupă, întindem crema apoi rulăm din nou. Deasupra îmbrăcăm cu cremă. Nu am folosit toată cantitatea de cremă, mi-a mai rămas cam o cană. Mă gândesc că dacă foloseam doar 300 ml de smântână pentru frișcă era numai bine.
Cantitatea de orange curd poate fi mai mare sau mai mică, în funcție de cum vă place.
După ce am îmbrăcat rulada, topim ciocolata la baie de abur, o turnăm într-o pungă la care găurim un colț și decorăm. Desigur că se poate folosi un poș sau un creion pentru decor. Dăm la frigider câteva ore, apoi putem felia.