Go Back

Tort în formă de cățel

Prep Time5 hours
Total Time5 hours

Ingredients

Blat

  • 8 ouă
  • 200 gr zahăr
  • 150 gr făină
  • 50 gr cacao
  • esență rom
  • un praf de sare
  • puțin praf de copt

Crema de mascarpone și nutella

  • 500 mascarpone
  • 500 frișcă
  • 300 nutella

Crema de unt

  • 5 albușuri
  • 250 gr zahăr
  • 340 gr unt cu 82% grăsime
  • esență de vanilie
  • un praf de sare

Instructions

Blat

  • Separăm albușurile de gălbenușuri. Albușurile le batem spumă cu un praf de sare.
  • Adăugăm zahărul și continuăm să mixăm până vom obține o bezea albă și lucioasă care nu cade din castron (dacă îl întoarcem).
  • Adăugăm apoi gălbenușurile, unu câte unu, omogenizând bine după fiecare. Lăsăm deoparte mixerul și adăugăm făina, praful de cacao și praful de copt. Amestecăm cu o lingură, ușor, de jos în sus. Dacă am folosi mixerul am pierde tot aerul strâns în bezea și nu vrem asta. La final adăugăm esența de rom. Turnăm compoziția într-o tavă tapetată, forma 22 și băgăm în cuptorul preîncălzit, pentru aproximativ 45 de minute sau până e copt.
  • Vom avea un blat super pufos, pe care îl putem tăia în 4.
  • Eu am făcut 2 blaturi rotunde și unul dreptunghiular. Blaturile rotunde le-am tăiat în 4. Din cel dreptunghiular am decupat lăbuțele și capace pentru corp (pentru a mai înălța puțin). Mi-au rămas foarte multe resturi de blat, dar neștiind cum se face și dacă îmi va ieși ceva, am zis să fie. Oricum nu se aruncă nimic, totul se transformă.
  • Dacă ar fi să refac tortul, aș face doar 2 blaturi rotunde. Iar resturile de blat (rămase din decupaj)le-aș fărâmița, le-aș amesteca cu cremă sau dulceață de căpșuni (un exemplu ) și aș forma lăbuțele și codița. Așa nu aș mai avea nevoie de blatul dreptunghiular.

Crema de mascarpone și nutella

  • Într-un bol punem frișca lichidă și mascarponele și pornim mixerul la viteză întâi mică, apoi din ce în ce mai mare. Batem bine până obținem o cremă super fină și tare.
  • Amestecăm apoi cu nutella și omogenizăm. Nimic mai simplu, nu? În câteva minute am obținut o cremă super delicioasă și super ușor de făcut!
  • Începem să asamblăm. Însiropăm blaturile și punem cremă. (am făcut un sirop din 150 grame zahăr, 600 ml apă și esență de rom). Formăm cățelul.
  • Chiar dacă arată ciudățel, nu disperați! O să capete formă.
  • Îmbrăcăm în cremă pe afară și dăm la frigider, timp în care ne apucăm de crema de unt.

Crema de unt

  • Înainte de orice altceva pregătim untul. Tăiem cubulețe și păstrăm în frigider până la momentul folosirii.
  • Pentru această rețetă vom avea nevoie să punem o crăticioară cu un deget de apă în ea pe foc. Deasupra punem un bol în care punem albușurile și zahărul și amestecăm. Ținem la bain-marie aproximativ 3-4 minute, amestecând continuu cu un tel, până când dacă luăm puțin între degete nu se mai simt granulele de zahăr.
  • Când nu se mai simt granulele (eu am ținut 3 minute pe foc, dar apa deja clocotea când am pus vasul cu albușuri), tragem deoparte și începem să mixăm la viteză mică pentru 5 minute.
  • Adăugăm praful de sare și mărim viteza. Eu am mixat încă 15 minute la viteză mare, timp în care s-a răcit și bezeaua și castronul.
  • Adăugăm apoi untul. Câte un cubuleț, pe rând, omogenizând bine după fiecare. Dacă la un moment dat vi se pare că se taie, nu vă panicați. Și mie mi s-a părut, dar am continuat să adaug untul și s-a reparat singură. Cantitatea rezultată mi-a ajuns la fix să îmbrac cățelul.
  • Ce-a ieșit ...
  • Tare drăgălaș, așa-i?
  • Secțiunea :)

Notes

  • Pentru a face blănița maro am topit puțină ciocolată, am lăsat să se răcească și am amestecat cu o cantitate mică de cremă de unt. Cantitățile diferă în funcție de câtă blană maro vrem.
  • Pentru ochi și os am folosit ciocolată.
  • Untul folosit la cremă trebuie să fie musai de bună calitate și să aibă minim 82% grăsime. Dacă folosiți cu un procentaj mai micuț, e foarte posibil să nu vă iasă nimic. Și este foarte important să fie păstrat la rece până când e folosit.