tort în formă de cățel

Tort în formă de cățel

Tort în formă de cățel pentru o mare iubitoare de căței! De ceva vreme mă tot frământam în legătură cu ce tort să aleg pentru că în jumătate de oră intrăm în miezul nopții și în frumoasa zi de 8 iulie este născută soră-mea. Probabil până scriu eu o să fie deja dimineața de 8 iulie :)). Dar să ne întorcem la treaba noastră. Am vrut să fie ceva super special, super frumos și să fie cu adevărat o surpriză. Și adevărul e că m-am cam săturat de tiparul clasic al tortului rotund (nu zic că nu-i fain, nu dați cu parul), doar că voiam ceva altfel.

Mi-a fost teamă să îndrăznesc să visez la torturi festive, torturi cu imagini sau alte minunății, dar până la urmă am zis că încercarea moarte nu are și oricum tortul e doar pentru noi, așa că ce dacă nu iese? Și m-am apucat de căutat modele și idei și tutoriale despre cum să decupez, cum să fac și greu a fost până am găsit ceva de la care să plec, însă pe parcurs ce modelam ca-n poza salvată de pe pinterest mi-am dat seama că o să iasă o cămilă cu 2 cocoașe, nu un cățel. Așa că mi-am luat cățeii lângă mine și cu un ochi la ei și altul la ce făceam eu am început să decupez. Și-a ieșit ce a ieșit!

Și dacă decupajul a fost gata, atunci nu mai rămâne decât să îmbrăcăm. Eu am pățit și o nepățită și a trebuit să sacrific tava, pentru că la final am constatat că nu-mi intră în frigider și nu aveam cum să mut tortul pe altceva, așa că am folosit un cuțit încins și am tăiat din ea :D. Voi nu faceți ca mine, aveți grijă pe ce asamblați.

Dar cred că deja am vorbit cam mult, așa că să-i dăm drumul la rețetă. O să fie un pic lunguță, dar asta pentru că încerc să explic cât mai bine. Par multe etape, dar nu-i chiar așa de rău cum pare în realitate.

Tort în formă de cățel

Preparare5 hours
Timp total5 hours

Ingrediente

Blat

  • 8 ouă
  • 200 gr zahăr
  • 150 gr făină
  • 50 gr cacao
  • esență rom
  • un praf de sare
  • puțin praf de copt

Crema de mascarpone și nutella

  • 500 mascarpone
  • 500 frișcă
  • 300 nutella

Crema de unt

  • 5 albușuri
  • 250 gr zahăr
  • 340 gr unt cu 82% grăsime
  • esență de vanilie
  • un praf de sare

Preparare

Blat

  • Separăm albușurile de gălbenușuri. Albușurile le batem spumă cu un praf de sare.
  • Adăugăm zahărul și continuăm să mixăm până vom obține o bezea albă și lucioasă care nu cade din castron (dacă îl întoarcem).
  • Adăugăm apoi gălbenușurile, unu câte unu, omogenizând bine după fiecare. Lăsăm deoparte mixerul și adăugăm făina, praful de cacao și praful de copt. Amestecăm cu o lingură, ușor, de jos în sus. Dacă am folosi mixerul am pierde tot aerul strâns în bezea și nu vrem asta. La final adăugăm esența de rom. Turnăm compoziția într-o tavă tapetată, forma 22 și băgăm în cuptorul preîncălzit, pentru aproximativ 45 de minute sau până e copt.
  • Vom avea un blat super pufos, pe care îl putem tăia în 4.
  • Eu am făcut 2 blaturi rotunde și unul dreptunghiular. Blaturile rotunde le-am tăiat în 4. Din cel dreptunghiular am decupat lăbuțele și capace pentru corp (pentru a mai înălța puțin). Mi-au rămas foarte multe resturi de blat, dar neștiind cum se face și dacă îmi va ieși ceva, am zis să fie. Oricum nu se aruncă nimic, totul se transformă.
  • Dacă ar fi să refac tortul, aș face doar 2 blaturi rotunde. Iar resturile de blat (rămase din decupaj)le-aș fărâmița, le-aș amesteca cu cremă sau dulceață de căpșuni (un exemplu ) și aș forma lăbuțele și codița. Așa nu aș mai avea nevoie de blatul dreptunghiular.

Crema de mascarpone și nutella

  • Într-un bol punem frișca lichidă și mascarponele și pornim mixerul la viteză întâi mică, apoi din ce în ce mai mare. Batem bine până obținem o cremă super fină și tare.
  • Amestecăm apoi cu nutella și omogenizăm. Nimic mai simplu, nu? În câteva minute am obținut o cremă super delicioasă și super ușor de făcut!
  • Începem să asamblăm. Însiropăm blaturile și punem cremă. (am făcut un sirop din 150 grame zahăr, 600 ml apă și esență de rom). Formăm cățelul.
  • Chiar dacă arată ciudățel, nu disperați! O să capete formă.
  • Îmbrăcăm în cremă pe afară și dăm la frigider, timp în care ne apucăm de crema de unt.

Crema de unt

  • Înainte de orice altceva pregătim untul. Tăiem cubulețe și păstrăm în frigider până la momentul folosirii.
  • Pentru această rețetă vom avea nevoie să punem o crăticioară cu un deget de apă în ea pe foc. Deasupra punem un bol în care punem albușurile și zahărul și amestecăm. Ținem la bain-marie aproximativ 3-4 minute, amestecând continuu cu un tel, până când dacă luăm puțin între degete nu se mai simt granulele de zahăr.
  • Când nu se mai simt granulele (eu am ținut 3 minute pe foc, dar apa deja clocotea când am pus vasul cu albușuri), tragem deoparte și începem să mixăm la viteză mică pentru 5 minute.
  • Adăugăm praful de sare și mărim viteza. Eu am mixat încă 15 minute la viteză mare, timp în care s-a răcit și bezeaua și castronul.
  • Adăugăm apoi untul. Câte un cubuleț, pe rând, omogenizând bine după fiecare. Dacă la un moment dat vi se pare că se taie, nu vă panicați. Și mie mi s-a părut, dar am continuat să adaug untul și s-a reparat singură. Cantitatea rezultată mi-a ajuns la fix să îmbrac cățelul.
  • Ce-a ieșit ...
  • Tare drăgălaș, așa-i?
  • Secțiunea 🙂

Notițe

  • Pentru a face blănița maro am topit puțină ciocolată, am lăsat să se răcească și am amestecat cu o cantitate mică de cremă de unt. Cantitățile diferă în funcție de câtă blană maro vrem.
  • Pentru ochi și os am folosit ciocolată.
  • Untul folosit la cremă trebuie să fie musai de bună calitate și să aibă minim 82% grăsime. Dacă folosiți cu un procentaj mai micuț, e foarte posibil să nu vă iasă nimic. Și este foarte important să fie păstrat la rece până când e folosit.

Imagini trimise de cititori

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Rating