tort cu mousse de zmeură și vanilie

Tort cu mousse de zmeură și vanilie

Tort cu mousse de zmeură și vanilie – un desert de ocazie, foarte răcoritor și destul de ușor de făcut, chiar dacă necesită un pic mai multă răbdare. A fost tortul aniversar al surorii mele și în ciuda faptului că are o cremă de zmeură (iar nouă nu prea ne plac deserturile cu inserții de fructe), a fost delicios.

Totul se combină de minune! Blatul de cacao, cu mousse-ul de zmeură și glazura amăruie se completează de minune cu o cremă de vanilie nu foarte dulce. A fost un tort ceva mai diferit față de clasicele, poate pentru că nu prea folosim zmeura în creme sau poate pentru că vorbim de 2 mousse-uri?

În general preferăm torturile cu creme de ciocolată, creme grele, iar acest tort cu mousse de zmeură și vanilie nu a fost deloc grețos sau greu de digerat.Cel mai bine este ca atunci când îl mâncați, să îl lăsați 5 minute după ce îl scoateți din frigider. Dacă îl consumați imediat, va fi foarte rece și nu se vor simți foarte bine aromele.

Pentru cei în căutare de un tort delicios și nu foarte greu de făcut, am să las aici trei rețete. Pentru a ajunge la ele, e de ajuns să dați click pe imagini.

tort raffaello
tort raffaello
tort cu cremă de whisky
tort cu cremă de whisky
tort egiptean
tort egiptean

Tort cu mousse de zmeură și vanilie

Preparare1 hour 30 minutes
Gătire30 minutes

Ingrediente

Ingrediente blat:

  • 4 ouă mari/ 5 ouă mici
  • 150 grame zaahăr
  • 120 grame făină
  • 15 grame cacao
  • 4 linguri apă rece
  • 4 linguri ulei
  • o linguriță rasă praf de copt

Ingrediente mousse de zmeură:

  • 300 grame zmeură
  • 120 grame zahăr
  • 60 grame miere
  • 10 grame gelatină
  • 350 ml smântână pentru frișcă

Ingrediente mousse de vanilie:

  • 5 gălbenușuri
  • 125 ml lapte
  • 75 grame zahăr
  • esență de vanilie
  • 10 grame gelatină
  • 500 ml smântână pentru frișcă

Ingrediente glazură:

  • 150 grame ciocolată neagră
  • 100 ml smântână pentru frișcă

Ingrediente sirop:

  • 150 ml apă
  • 60 grame zahăr
  • 30 ml cappucino

Preparare

Preparare blat

  • Separăm albușurile de gălbenușuri. Albușurile le mixăm cu un praf de sare, apoi adăugăm zahărul și continuăm mixarea până obținem o bezea fermă și lucioasă.
  • Adăugăm apoi gălbenușurile, uleiul și apa și omogenizăm. Făina o amestecăm cu praful de copt și cu praful de cacao și o adăugăm peste compoziție, amestecând ușor, folosind o lingură.
  • Tapetăm cu hârtie de copt o tavă rotundă și turnăm compoziția în ea. Coacem în cuptorul preîncălzit și coacem pentru 20-25 de minute sau până trece testul cu scobitoarea.
  • După ce se coace, îl lăsăm să se răcească și apoi îl tăiem în 2, obținând două foi de blat.

Preparare mousse zmeură

  • Pentru mouuse-ul de zmeură,înainte de toate lăsăm gelatina la hidratat în 50 ml apă rece.
  • Punem pe foc zmeura împreună cu zahărul și lăsăm 2 minute până ce zahărul este topit.
    mousse de zmeură
  • Apoi zdrobim totul cu o furculiță sau cu un blender. Obținem un piure fin, pe care trebuie să-l trecem printr-o sită, pentru a elimina semințele. Adăugăm gelatina hidratată în acest piure călduț. Dacă piureul de zmeură nu mai e cald, ar fi bine să-l mai încălzim foarte puțin, cât să se poată topi gelatina. Atenție! Nu trebuie să frigă!
  • Adăugăm mierea (am încălzit-o foarte puțin, cât să devină lichidă) și lăsăm să se răcească complet. Mixăm smântâna pentru frișcă, apoi adăugăm lingură cu lingură piureul de zmeură, omogenizând după fiecare.
  • Tapetăm cu folie de celofan o formă cu inel detașabil cu mărimea de 20 cm. Punem crema de zmeură, acoperim cu folie și lăsăm la congelator timp de 2 ore sau până se întărește.
    mousse zmeură

Preparare mousse vanilie

  • Amestecăm gălbenușurile cu laptele și cu zahărul și punem pe foc mic până ce se îngroașă un pic. Hidratăm gelatina în 50 ml apă pentru circa 10 minute, apoi adăugăm peste gălbenușuri (să fie călduțe, nu să frigă) și amestecăm până ce se topește complet.
  • Mixăm foarte bine frișca, peste care adăugăm crema de gălbenuș (răcită) și esența de vanilie.
    mousse vanilie

Preparare sirop

  • Fierbem apa cu zahărul și adăugăm 2 pliculețe cappucino. Dacă nu vă place cappuccino, folosiți ness, nesquik sau orice e pe gustul vostru.

Asamblare

  • Pe o tavă/ farfurie încăpătoare așezăm primul blat împrejurul căruia punem inelul detașabil cu mărimea 26. Îl însiropăm. Ungem blatul cu un strat de cremă de vanilie, apoi în jumătate inserăm mousse-ul de zmeură. Umplem marginile cu crema de vanilie și acoperim și stratul de zmeură, apoi punem blatul, îl însiropăm și acoperim totul cu folie.
  • Lăsăm peste noapte la frigider sau pentru 2-3 ore la congelator. Eu l-am făcut în așa fel încât să stea o noapte în frigider, mi se pare mai sigur și mult mai bun, căci aromele au timp să se întrepătrundă.

Preparare glazură

  • Într-o crăticioară pe care urmează s-o punem pe foc, adăugăm smântâna pentru frișcă. Punem și ciocolata ruptă bucățele și le înfierbântăm până ce se topește ciocolata. Dăm de pe foc și lăsăm să se mai răcească, atât cât să poate fi turnată peste tort. Eu de obicei las până ajunge la temperatura camerei (ușor călduță doar).
    tort cu mousse de zmeură și vanilie

Imagini trimise de cititori

Nu există imagini

Ai încercat rețeta "Tort cu mousse de zmeură și vanilie"? Fă o poză și încarc-o aici!

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Rating