sărățele

Sărățele cu brânză telemea și mac

Pentru că azi e sâmbătă și pentru că niciun weekend nu-i fără ceva dulce sau ceva de ronțăit, astăzi m-am gândit la sărățele. Și cum de câteva zile stătea nebăgată în seamă o bucată zdravănă de telemea, am invitat-o frumușel să-mi fie ajutor în bucătărie. Iar acum o fac vedetă – sărățele cu brânză și mac!

Eu recunosc că nu-mi place brânza. De niciun fel. Absolut deloc. Dar sărățelele cu brânză sunt ceva de vis. Pur și simplu aș mânca continuu, mai ales calde, când pe lângă gustul delicios mai au și mirosul ăla îmbietor, de proaspăt scos din cuptor. Prima tavă s-a dus tare repede, aproape că în câteva secunde a rămas doar o amintire … dar asta nu poate fi decât o bucurie, nu?

Eu le-am făcut cu telemea și cu mac, dar tare aș fi vrut să fi avut și niște chimen. Pentru presărat pe deasupra, sau pentru măcinat și pus în interior. Dar cum nu m-am aprovizionat din timp, iar magazinele de pe aici nu aduc, am zis că-i bun și macul. Și a fost bun, chiar dacă nu la fel de bun, așa că dacă aveți de gând să faceți o porție de sărățele – două sau chiar trei, faceți rost și de chimen 😀 Musai!

Sărățele cu brânză telemea și mac

Preparare2 hours
Timp total2 hours
Porții: 5 porții

Ingrediente

  • 550- 600 făină
  • 250 brânză telemea
  • 150 unt
  • 150 smântână
  • 1 ou
  • 2 linguri mac
  • sare - doar dacă mai este nevoie
  • în plus: 1 ou pentru uns
  • mac
  • brânză rasă
  • făină - pentru blatul de lucru

Preparare

  • Pentru început răzuim brânza pe partea cea mare a răzătoarei. Eu am folosit o brânză foarte sărată, așa că nu am mai pus deloc sare. Dar dacă nu aveți o brânză sărată adăugați sare.
  • O punem într-un bol încăpător, apoi peste brânză vom răzui și untul rece. Adăugăm și oul, smântâna și omogenizăm.
  • Punem cele 2 linguri de mac și adăugăm făina. În funcție de tipul făinii, de mărimea oului, de cât de groasă este smântâna folosită, etc, cantitatea de făină poate diferi. Așa că pentru început adăugați doar 500 de grame, omogenizați. Formați aluatul și dacă mai cere mai adăugați. Aluatul nu trebuie să se lipească de mâini. Dacă aveți răbdare, lăsați aluatul să se odihnească măcar 1 oră la frigider. Astfel sărățelele vor crește în cuptor mult mai frumos. Eu nu am lăsat deloc aluatul să se odihnească, sărățelele mele nu au fost pufoase, dar nu m-a deranjat absolut deloc. Au ieșit minunate exact așa!
  • Pe un blat bine înfăinat, întindeți aluatul într-o foaie mai grosuță. Pentru că nu am pus niciun fel de agent de creștere - praf de copt, drojdie sau bicarbonat de sodiu, foaia nu trebuie întinsă foarte foarte subțire, pentru că ne vor rezulta niște sărățele uscate. Întindem, tăiem, ungem cu ou bătut și apoi răzuim (pe partea mică) brânză și presărăm mac!
    saratele cu branza
  • Transferăm într-o tavă și băgăm în cuptorul preîncălzit pentru 15-20 de minute, sau până prind o culoare frumoasă, ușor aurie pe fund și pe margini.
  • Odată scoase din cuptor nu mai rămâne decât să așteptați să se răcească (sau nu 😀 ) și să savurați.
    sărățele

Video

Imagini trimise de cititori

Nu există imagini

Ai încercat rețeta "Sărățele cu brânză telemea și mac"? Fă o poză și încarc-o aici!

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Rating