Ruladă cu foaie de napolitană și cremă este o ruladă rapidă, super bună și de mare efect. Mi-a plăcut mult de tot rezultatul final. Am fost foarte reținută în a o pregăti pentru că aveam emoții la rulatul foii de napolitană. Eu am avut niște foi de napolitană destul de grosuțe, dar a fost în regulă până la urmă rularea lor.
Rețeta nici nu mai știu de unde o am, știu doar că am mâncat această ruladă cu foaie de napolitană acum mulți ani, la prietenul meu și mi-a plăcut mult crema de cocos. E singura pe care o reținusem că ar exista în această ruladă.
Dacă respectați întocmai rețeta și vă mișcați destul de repejor așa încât să puneți crema fierbinte, atunci totul va fi bine. Foaia se va înmuia și puteți rula fără probleme.
Rulada cu foaie de napolitană
dimensiune foaie: 28x38
Porții: 1 ruladă
Ingrediente
- o foaie de napolitană
Crema de biscuiți:
- 200 grame biscuiți simpli
- 130 grame zahăr
- 130 ml apă
- 1 plic zahăr vanilat
- 30 grame unt
Crema de nucă de cocos:
- 50 grame nucă cocos
- 130 lapte praf
- 125 grame unt
- 120 grame zahăr
- 6 linguri apă
Preparare
- Măcinăm biscuiții mărunt.
- Separat punem zahărul la caramelizat. Nu-l ardem, doar îl caramelizăm. Când prinde o culoare frumosă, adăugăm apa. Atenție la mâini, că arde! Lăsăm să fiarbă până se va topi tot caramelul, apoi adăugăm untul și zahărul vanilat.
- Adăugăm acest lichid peste biscuiții măcinați și imediat după ce omogenizăm întindem această cremă pe foaia de napolitană. E important acest lucru, pentru că foaia se va înmuia.
- Ne apucăm de crema de nucă de cocos. Punem zahărul cu cele 6 linguri de apă la fiert. Când se topește zahărul, adăugăm untul și laptele praf. Omogenizăm, apoi adăugăm nuca de cocos și lăsăm compoziția la foc mic până se îngroașă. Această cremă o întindem fierbinte peste crema de biscuiți.
- Rulăm apoi strâns foaia de napolitantă. Se va rula ușor, pentru că deja este moale de la cremele calde. Dăm rulada la rece 3-4 ore apoi o putem felia.
- Și rulada feliată ...
- E delicioasă!