Prăjitură fragedă cu mere – rețetă simplă și rapidă

Prăjitură fragedă cu mere, se topește în gură, așa de fragedă este! Am intrat în sezonul merelor mai dulci sau mai moi, mai tari, mai pentru toate gusturile și plăcerile culinare. Și implicit am intrat în sezonul prăjiturilor cu mere, căci ce să facem cu recolta bogată de toamnă?

Așadar, vă prezint astăzi o delicioasă prăjitură fragedă cu mere, de care cu greu vă veți putea despărți. Nu mai spun de cât de delicios o să miroasă bucătăria în momentul în care vom pregăti umplutura. Ador mirosul de scorțișoară, îmi aduce aminte de iarnă, de sărbătoare, în general de turtă dulce.

Vă încurajez să încercați și alte rețete de pe blogul meu, la fel de gustoase și ușor de făcut! Dacă vă place vreo rețetă, aș aprecia dacă i-ați da un share pe facebook sau dacă pregătiți vreo rețetă de aici, vă încurajez să-mi trimiteți poze, indiferent de cum vă iese. Pentru voi poate că nu înseamnă nimic, dar pentru mine da!

prăjitură chinezoaică
prăjitură chinezoaică
turtă dulce la tavă
turtă dulce la tavă
prăjitură cu magiun și bezea
prăjitură cu magiun și bezea

Prăjitură fragedă cu mere

tavă: 25x35

Ingrediente

Ingrediente aluat:

  • 500 grame făină
  • 200 grame unt
  • 3 gălbenușuri
  • 150 grame zahăr
  • jumătate pliculeț praf de copt
  • 100 ml lapte

Ingrediente umplutură:

  • 1 kg mere răzuite
  • 5 linguri zahăr
  • 1 lingură scorțișoară
  • 1 pliculeț zahăr vanilat

Preparare

Preparare aluat:

  • Untul tăiat cubulețe îl amestecăm cu ajutorul degetelor cu făina până ce se încorporează. În câteva minute vom obține un aluat nisipos.
  • Adăugăm apoi zahărul, gălbenușurile, praful de copt șiomogenizăm. La final punem laptele și amestecăm bine cât să obținem un aluat ușor lipicios. Am preferat să nu mai adaug făină acum, ci la final, când voi întinde foile.
  • Înfoliem aluatul și-l dăm la rece cât pregătim umplutura.

Preparare umplutură:

  • Spălăm merele și le tăiem în 2-3 în așa fel încât să le putem da pe răzătoare cu partea cea mai mare.
  • Adăugăm zahărul și scorțișoara și călim pe foc până ce se înmoaie foarte bine și își lasă zeamă. Dăm deoparte și le răsturnăm într-o sită să se scurgă.
  • Scoatem aluatul de la frigider și îl împărțim în 2. Înfăinăm foarte bine blatul, întindem prima foaie, o transferăm în tavă. Punem merele și întindem cea de-a doua foaie, apoi dăm la cuptor aproximativ 25 de minute, la 180 de grade. Este gata când prinde o ușoară culoare pe deasupra.
  • Lăsăm să se răcească, api feliem și pudrăm cu zahăr.

Video

Imagini trimise de cititori

Similar Posts

4 Comments

  1. F buna,gustoasa ,de sezon!

  2. […] Prăjitură fragedă cu mere – rețetă simplă și rapidă […]

  3. […] Prăjitură fragedă cu mere – rețetă simplă și rapidă […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Rating