Prăjitură cu ciocolată și cafea

Prăjitură cu ciocolată și cafea, o minunăție dulce și delicioasă! Este minunată mai ales dacă vă place gustul de ness. Se face super ușor, rapid și nu prea ai cum să dai greș cu ea. Practic dacă știți că mâine aveți musafiri, vă puteți rezerva 1 oră în seara asta și e suficient. Mâine veți scoate ceva bun și gustos pe masă! Asta în ideea că treaba voastră nu durează mai mult de o oră. Că trebuie să așteptați după cremă, da, dar o puteți face în avans și oricum nu e ca și cum stați în fața frigiderului să vă uitați cum se răcește crema.

Dacă nu vă place nessul, folosiți o cafea fără cofeină, o pudră de ciocolată sau varianta pentru copii, cacao, Nesquik sau ce prafuri prietenoase cu cei mici mai cunoașteți.

Eu aș bea cafea în loc de apă, aș mânca dulciuri cu aromă de cafea la orice oră, așadar pentru mine a fost o minune prăjitura asta! Mai am pe blog o minunăție de prăjitură cu spumă de ness și cremă de vanilie care este demențială! Dați un click și obțineți rețeta.

prajitura cu crema de vanilie
prajitura cu crema de vanilie

Dacă vă plac rețetele mele, nu ezitați să le distribuiți pe Facebook! Pe voi nu vă costă nimic, dar mie îmi aduce o mică bucurie. De asemenea vă aștept și pe canalul meu de Youtube!

Prăjitură cu ciocolată și cafea

Preparare1 hour
Gătire50 minutes

Ingrediente

Ingrediente pentru un singur blat (avem nevoie de 3):

  • 2 ouă
  • un praf de sare
  • 50 grame zahăr
  • 50 ml ulei
  • 50 ml lapte
  • 75 grame făină
  • 15 grame cacao
  • esență de rom

Ingrediente cremă:

  • 300 ml smântână pentru frișcă
  • 300 grame ciocolată albă
  • o linguriță cafea instant (ness)
  • 30 grame unt

Sirop:

  • 300 ml apă
  • un pliculeț 3 în 1

Preparare

Preparare blaturi:

  • Ouăle, fără să le separăm le mixăm cu praful de sare și cu zahărul până își schimbă culoarea și își dublează volumul.
  • Adăugăm apoi laptele și uleiul, făina și praful de cacao. Omogenizăm și punem esența de rom. Turnăm compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. A mea a avut 23.5 x 23.5, dar după cum vedeți iese destul de înalt, deci poate fi un pic mai măricică. În acest caz suplimentați și cantitățile pentru cremă.
    Coacem la 180 de grade timp de 20-25 de minute.
  • În timp ce se coace primul blat, îl pregătim pe al doilea, identic. Apoi cât se coace al 2-lea, pregătim blatul cu numărul 3.

Preparare cremă:

  • De la început trebuie să știți că eu am făcut prăjitura în 2 zile. Prima zi am făcut blaturile și am pregătit crema, pentru că trebuie să stea la rece. Acum e bine că se răcește destul de repede, având în vedere că e frig afară și poate fi scoasă pe balcon sau pe o masă undeva afară și apoi băgată la frigider 3-4 ore. Sau chiar la congelator pentru o oră.
  • Așadar, încălzim smântână pentru frișcă (încălzim, nu fierbem!!!) și turnăm peste ciocolata albă, tăiată bucățele mici. Punem nessul și untul și lăsăm să se topească ciocolata. Dacă mai rămân bucățele mici netopite, punem vasul la bain-marie. Dăm apoi la rece.
  • După ce este foarte bine răcită (eventual băgați și paletele mixerului în congelator câteva minute) luăm și mixăm până vom obține o cremă fină și pufoasă.
  • Pentru sirop am dizolvat un pliculeț de 3 în 1 în 300 ml apă.
  • Asamblăm prăjitură, pe deasupra am pus niște ornamente de ciocolată, apoi lăsăm la rece peste noapte.
    prăjitură cu ciocolată și cafea

Video

Imagini trimise de cititori

Nu există imagini

Ai încercat rețeta "Prăjitură cu ciocolată și cafea"? Fă o poză și încarc-o aici!

Similar Posts

2 Comments

  1. Plic de 3 în 1 de…? Cred că de nes. Zic bine? Eu nu beau instanturi sub nicio formă și nu știu ce să cumpăr. N-o fi mai multe sortimente?

    1. La sirop am folosit 3 în 1. La cremă pliculeț de ness.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Rating