Prăjitură cu aluat răzuit sau prăjitură râioasă, așa cum o știam eu din caietul cu rețete al mamei, îmi amintește foarte mult de Crăciun. Nu știu de ce de fiecare dată când am făcut-o, fie vară sau iarnă, m-a dus cu gândul la sărbătorile de iarnă. Să fie probabil de la nucă, care-mi amintește de cozonacii pufoși, plini de nucă, absolut delicioși.
Din păcate nu pot spune că am amintiri cu această prăjitură cu aluat răzuit încă din copilărie, pentru că nu o făcea mama, deși rețeta se afla în caietul ei. Am descoperit-o abia acum, mare, să zic că de vreo 3-4 ani și a devenit lejer una dintre preferatele mele.
Rețeta de prăjitură cu aluat răzuit este una tare simplă, după cum o să vedeți, care nu vă va da bătăi de cap.
Prăjitură cu aluat răzuit sau Prăjitură râioasă
Ingrediente
Pentru aluat:
- 3 gălbenușuri + 1 ou întreg
- 250 grame unt – la temperatura camerei
- 150 grame zahăr
- praf de copt – jumătate pliculeț
- esență de vanilie
- făină aproximativ 500 de grame
Pentru umplutură:
- 3 albușuri
- 150 grame zahăr
- 100 grame nucă măcinată
- 200 grame magiun de prune
- sare
- esență de rom
Preparare
- Aluatul e super simplu de făcut, pur și simplu punem toate ingredientele în afară de făină în bolul mixerului și începem să mixăm 4-5 minute, apoi adăugăm făina. Omogenizăm. Trebuie să avem un aluat care se desprinde de pe pereții bolului și nu se lipește de mâini.
- Păstrăm 1/3 din acest aluat (îl băgăm la frigider), iar pe restul îl punem în tavă (pe care o tapetăm cu hârtie de copt), întinzându-l pe toată suprafața acesteia cu degetele. Dăm de-o parte și ne apucăm de umplutură.
- Albușurile le batem spumă cu praful de sare și cu zahărul până obținem o bezea fermă. Dacă întoarcem castronul, nu trebuie să cadă. Notă! Albușurile trebuie să fie la temperatura camerei, iar bolul/ castronul în care facem bezeaua să fie foarte bine degresat. La fel și paletele mixerului/ telul, altfel n-o să ne iasă bezeaua.
- Adăugăm apoi nuca, magiunul și romul. Omogenizăm și întindem această cremă peste aluatul pe care tocmai l-am pus în tavă.
- Scoatem acum și restul de aluat pe care l-am păstrat și băgat în frigider și începem să-l răzuim peste prăjitură, ajutându-ne de o răzătoare cu ochiuri mari.
- Băgăm prăjitura la cuptor pentru 30-35 de minute la foc mediu, până începe să se rumenească frumos. Lăsăm apoi să se răcească și porționăm.
Buna ziua
Am facut aceasta prajitura dar nu mi a placut textura aluatului care dypa coacere a devenit inecacios
Cred ca mai trebuie adaugat in aluat 2 linguri de smantana, iaurt sau lapte
Vă asigur că aluatul nu are nimic. Nu mi s-a părut niciodată că ar fi așa cum spuneți, însă gusturile diferă. Mie mi-a ieșit întotdeauna o prăjitură fragedă, cu un aluat care se topește în gură.
Buna, ce dimensiune are tava pentru aceasta cantitate? Multumesc.
Bună seara! Așa cum am scris în rețetă, dimensiunea este 22×32.
Am urmat aceasta reteta anul trecut, acum am căutat-o din nou, este foarte buna.
Mă bucur că vă place! 🙂