Pachețele cu gem și nucă – desertul ideal pentru această perioadă de post. Se cunoaște faptul că postul Paștelui este cel mai lung și aspru post. Noi îl putem îndulci puțin prin fel și fel de preparate. Și nu văd de ce nu am face-o. Cu ingrediente la îndemână, ieftine și destul de puține vom obține un desert din care ne săturăm toată familia.
Pachețelele de post cu gem și nucă sunt fragede, aromate și perfecte pentru oricine, nu numai pentru cei ce postesc. Din cantitățile de mai jos au ieșit 13 pachețele mărișoare. Alte dulciuri de post puteți găsi aici: rețete de post
Pachețele cu gem și nucă (de post)
Porții: 13 pachețele
Ingrediente
- 250 ml apă
- 50 grame zahăr
- 7 grame drojdie uscată
- 500 grame făină
- 50 ml ulei
- esență de vanilie
- coajă de lămâie
- un praf de sare
- o lingură miere
- mac
- nucă măcinată
- un borcan gem de prune
Preparare
- Apa împreună cu mirodeniile și zahărul o punem la încălzit. Doar încălzim și amestecăm cât să se topească zahărul. Luăm o lingură- două de apă caldă și dizolvăm drojdia.
- Separat cernem făină și în mijlocul ei turnăm drojdia diluată cu apă. Lăsăm 10 minute, după care adăugăm și restul de lichid și sarea și omogenizăm.
- Frământăm în timp ce turnăm uleiul în fir subțire. Cam 5 minute am frământat, după care am pus aluatul într-un vas curat, am înfoliat bine și l-am lăsat o oră la dospit.
- După acest timp, își va dubla volumul.
- Împățim aluatul în 2, ca să ne fie mai ușor. Întindem apoi fiecare bucată, într-un pătrat nu prea gros, pe care-l împărțim în pătrate mai mici ( cam 12x12).
- Gemul de prune o parte l-am amestecat cu mac, o parte cu nucă măcinată. În funcție de cum vă place și cât de gros sau subțire este, poate intra nucă/ mac mai multă ori mai puțină.
- Punem câte o linguriță plină în mijlocul fiecărui pătrat și unim capetele opuse.
- Lipim bine ca să nu iasă umplutura.
- Mai lăsăm pachețelele de post cu gem și nucă la dospit 15 minute după ce le facem. Le coacem apoi până prind o culoare frumoasă. Cam 20-30 de minute.
- Între timp diluăm 1 lingură de miere în 2-3 linguri de apă caldă și ungem pachețelele când sunt gata.
- Pudrăm cu zahăr și le savurăm cu poftă!